Glorie Mamei - Eveniment & Spectacol - 22 martie 2015

 

Glorie Mamei - Eveniment & Spectacol - 22 martie 2015

Duminică, 22 martie începând cu ora 18:00, în sala de concerte a Centrului Național de Artă Tinerimea Română, va avea loc programul public "Glorie Mamei" dedicat personalităţii Maestrului Spiritual Shri Mataji Nirmala Devi. Adresa: CENTRUL NATIONAL DE ARTA „TINERIMEA ROMÂNA” strada Gutenberg Johann nr. 19, sector 5. Intrarea este liberă.

Din program:
- "Gloria in excelsis Deo" de G. Fr. Händel
- prezentarea Iluminării Spontane (metoda, tehnica şi procesul care are loc)
- proiecţii de film
- experimentarea Iluminării Spontane (Realizarea Sinelui)
- recitaluri de muzică clasică indiană

Interpretează:
Sangit Chamber Ensemble
- Anne Marie Ene - vioara, vioara indiana
- Avadhut Kasinadhuni - vioara, tabla
- Cleopatra David - soprana
- Miron Vasilescu - pian
- Dominic Nedelcu - contrabas (invitat)
- Victor Beliciu - sitar
- Mihai Lupoaie - voce, harmonium

Preambul:
- Începând din anul 1970, Shri Mataji Nirmala Devi a călătorit în întreaga lume pentru a ilumina, emancipa şi transmite cunoaştere evolutivă oamenilor de pretutindeni, indiferent de naţionalitate, rasă, religie sau condiţie socială. Shri Mataji este prima şi unica personalitate din istoria umanităţii care a oferit Iluminarea Spontană în masă (Realizarea Sinelui în masă). Astfel, timp de 40 de ani, a susţinut numeroase conferinţe publice, oferite tuturor oamenilor în mod gratuit. De învăţăturile sale au beneficiat sute de mii de oameni de pe tot globul, obţinând iluminarea fiinţei interioare şi ascensiunea spirituală completă. Totodată, căutătorii adevărului din toata lumea, şi-au îmbunătăţit, starea de sănătate fizică, mentală şi emoţională şi au atins echilibrul interior.
- Energia primordială de natură maternă aflată în interiorul fiintei umane, se trezeşte în mod natural prin Iluminare Spontană (Realizărea Sinelui). Trezirea conştiintei iluminate este un proces viu şi spontan, un drept înnăscut al fiecărei fiinţe umane, care nu poate fi cumpărat.
- Shri Mataji şi-a dedicat viaţa umanităţii, a întemeiat organizaţii non-guvernamentale, pentru mame sărace şi copii orfani, şcoli cu o complexă programă holistică, centre de sănătate şi de cercetare în domeniul sănătaţii, în care se folosesc şi popularizeaza remedii şi tratamente pentru diverse boli şi afectiuni, precum şi o Academie de Artă, care revitalizează şi reînsufleţeşte inspiratia şi creativitatea prin muzică, dans şi arte plastice.

În onoarea acestei personalităţi de excepţie, şi a muncii sale cu impact major asupra societăţii noastre moderne, pentru care a devenit Mamă Spirituală, declarăm ziua sa de naştere, 21 Martie - „ Ziua Internaţională Shri Mataji Nirmala Devi”.

Va aşteptăm!

Semnaţi petiţia!